sâmbătă, 25 iulie 2009

Adam, Eva si moartea

ok maimute superstitioase si tematoare. sa va spun cum stau lucrurile de fapt.
la inceput am facut lumea. a fost un proces care a durat destul de mult in comparatie cu o viata de om si pe care nu l-am explicat niciodata pentru ca mi-ar fi luat prea mult timp si v-as fi scutit de satisfactia de-a descoperi cat de minunata e creatia mea.
la ceva timp dupa facerea universului, pe o mica planetuta dintr-o galaxie a aparut viata. si viata a evoluat. pe masura ce experimentam noi forme de viata simteam nevoie sa fac unele dintre formele vechi de viata sa dispara. si iaca intr-o zi in timp ce lucram la primatele bipede am zamislit un cuplu numit acum Adam si Eva. I-am facut pe amandoi in acelasi timp si egali fiindca stiam deja ca e nevoie de un mascul si o femela pentru reproducere. dar pretul urmasilor era moartea. pentru ca odraslele lor sa umble pamantul parintii trebuiau sa faca loc. aceste primate insa m-au uimit prin inteligenta lor. niciodata nu planuisem sa construiesc ceva aproape la fel de complex ca si mine. am hotarat in ziua aceia sa iau moartea de pe umerii omului. dar pe masura trecerii timpului omul se simtea din ce in ce mai singur. avea toate roadele spre gustare si toate animalele sub stapanire si intelegea acum tainele universului.
asa ca intr-o zi adam veni la mine si grai:
doamne, minunat lucru este nemurirea, dar e o povara prea mare pentru umerii nostri. am degustat doamne toate bunatatile, am cunoscut toate placerile si am secat lumea de taine. dar inauntrul nostru e o dorinta de nestavilit de-a impartasi. stam noptile singuri la foc si n-avem cui sa laudam universul si sa se mire. am denumit toate stelele, dar cand vom da nume copiilor ? toate fiarele si dobitoacele zamislesc prunci si noi sterpi suntem doamne.
durerea s-a asternut atunci in sufletul meu si am grait:
fiii mei, va iau atunci nemurirea. dar intr-o singura viata de om de neinteles va fi valoarea mortii. cei ce vin o vor teme si se vor intreba cu ce ati gresit incat sa cada si asupra lor acest blestem si vinovati se vor gasi degeaba. pretul cunoasterii ce vă ramane va fi durerea aducerii pe lume de prunci. si vor cunoaste oamenii caci prin cuvant isi vor lasa priceperea in urma. dar pretul vorbirii e si mai mare. caci oamenii vor sta in jurul focul spunand povesti si isi vor crede unii altora.
pamantul se imparte acum la doi, dar peste ani se vor ucide oameni intre ei pentru o palma de pamant in plus, si nici pamantul nu va fi indeajuns.
atunci grai femeia drept raspuns: sa faca fiecare ce pofteste cu viata ce ii este daruita si sa raspunda fiecare in fata constiintei sale pentru greselile lui.
si astfel i-am dat omului urmasi pe care i-a platit cu nemurirea. urmasi prea tineri sa inteleaga nu sacrificiul ci darul pe care intaii oameni l-au facut prin moarte.

Un comentariu:

Xelomon spunea...

multumim, Doamne, ca ne-ai impartasit taina mortii omului.
si ca ai facut femeia si barbatul egali, chit ca numai unul spala vasele.
Doamne, nu faci si tu niste extraterestri mici?