duminică, 13 iunie 2010

Şarpele nu a minţit

-varianta scurtă pentru idioţi-

Salut, sunt Dumnezeu.
Motivele pentru care nu am mai scris nimic pe aici de mult nu te privesc, muritorule nedemn să îmi citeşti scrierile pline de înţelepciune.

Astăzi m-am gândit că ar fi mişto să vă aduc aminte o chestie pe care o uită frecvent creştinii care se chinuie să mă apere pe mine şi cartea mea de doi bani. Şarpele, în geneză, e pedepsit pe nedrept, pentru că nu a făcut nimic imoral. Mulţi cred că el i-a păcălit pe primii oameni, că i-a minţit/înşelat ca să-i convingă să nu mă asculte. Dar nu e aşa. Şarpele a spus adevărul în timp ce eu am minţit cu neruşinare.

uite care a fost faza:
Eu l-am făcut pe Adam şi i-am zis lui personal să nu mănânce din pomul cunoaşterii pentru că va muri. Apoi o fac pe Eva şi mă duc la o plimbare. Vine Şarpele şi îi zice Evei că nu va crăpa, ci din contră, va cunoaşte binele şi răul, adică va deveni ca mine, dacă papă din pom. Cei doi mănâncă, eu zic: ''Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul'' (ce căcăt, faptul că şi Eva a devenit ca mine e irelevant, e femeie şi femeile sunt proaste oricum) . Cei doi sunt alungaţi din Eden şi mai trăiesc încă 900 de ani.

Încă un detaliu, nesemnificativ, înainte de izgonirea celor doi din paradis nimeni nu menţionează pomul vieţii. but wait, ''Să nu cumva ca omul să mănînce din el şi să trăiască veşnic'' nu înseamnă că sunt un bastard egoist şi oricum intenţionam să-l las pe om să crape? just sayin




Geneza, capitolul 2
8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise.
9. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ
tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade
bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul
vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
16. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,
17. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!
18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el".

Capitolul 3
1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
2. Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
4. Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!
5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".



22. Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!..."
23. De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat.
24. Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.




Capitolul 5

5. Iar de toate, zilele vieţii lui Adam au fost
nouă sute treizeci de ani şi apoi a murit.






sursa





marți, 27 aprilie 2010

DOVEZI CA UNGURII TREBUIE OMORATI


ANTICHRISTUL ŞI-A FĂCUT DEJA APARIŢIA. ROMÂNI ÎNTRU ADEVĂRATA ORTODOXIE, PENTRU DUMNEZEU NEAM ŞI ŢARĂ... (insert stupid, violent action here )